Câte puţin despre spaţiu

Unul dintre adevărurile pe care le acceptăm de cele mai multe ori fără vreo reflecţie preliminară este afirmaţia „Trăim cu toţii în aceeaşi lume”. În limitele acestei viziuni foarte răspândite, pământul ne apare ca un balon umflat, legat, în care ne zbenguim noi toţi. Terra este ca o cameră de aşteptare în care nou-născuţii intră şi muribunzii ies. Totul e simplu – pace şi iubire.

Singura problemă este că (aproape din orice punct de vedere, ştiinţific sau pseudoştiinţific, începând din secolul al XX-lea) afirmaţia este falsă. Este un neadevăr. Nu trăim cu toţii în aceeaşi lume, nici pe departe. Tu nu trăieşti în aceeaşi lume nici cu copiii muritori de foame din Africa şi nici măcar în aceeaşi lume cu cele ale vecinilor tăi de garsonieră ale blocului turn. Nu vreau să cad în solipsisme sau filozofie, cuvântul cheie de reţinut aici este spaţiul. Iar acest spaţiu trebuie înţeles în sens aproape newtonian. Adică, ţărână. Loc. Zonă.

Valoarizarea spaţiului în societatea contemporană este evidentă în distincţia esenţială dintre spaţiu public şi spaţiu privat. Dar nici despre economie sau comunicare în spaţiu public nu este vorba. Revenim: nu trăim în aceeaşi lume. Nici eu cu tine şi nici tu cu mama ta – pentru că nu trăim în acelaţi spaţiu (de aceea se spune că nu respirăm acelaşi aer). Eşti mai apropiat de cei ale căror spaţii le intersectezi, iar lucrul acesta îl observi o dată cu schimbarea mediului – când te muţi. Atunci vezi cum evoluează relaţiile cu persoanele pe care nu le vezi şi cum apar altele noi cu persoane care îţi sunt acum aproape. A nu se înţelege că ai o legătură mai puternică sau stabilă cu vânzătoarea de la consignaţia de unde îţi iei în fiecare zi pâine decât cu mama pe care nu o vezi decât la sărbători. Ai citit strâmb dacă ai înţeles asta.

Ştiu la ce te gândeşti: „Dar acum, în era expansiunii şi hiperdezvoltării comunicării să nu putem oare să comunicăm la distanţă la fel cum o facem în proximitate mare?” Exact, nu poţi. Chiar dacă îl poţi auzi pe celălalt (telefonie), chiar dacă îl poţi vedea (videotelefonie), nu îl poţi mirosi, nu îl poţi simţi. Comunicarea ca prezenţă, faţă în faţă este de o treaptă diferită de toate celelalte. Poţi ameliora distanţe, spaţii, însă nu le poţi şi suprima, nu le poţi trata şi nu le poţi compensa.

Bine, bine, dar ce învăţăm de aici? Păi, învăţăm o chestie destul de importantă: că atunci când te întâlneşti cu altul, cu oricare altul, atunci când îl asculţi sau când încerci să te faci înţeles, trebuie să ţii cont de toate lucrurile prin care el a trecut (a se citi cu sens conotativ: toate locurile prin care el a fost) şi care ţie îţi sunt străine. Sau de toate lucrurile şi locurile care fac lumea lui altfel ca a ta, alta decât a ta. Şi cum, cel mai probabil, nu vei putea vreodată să cunoşti pe cineva într-o aşa măsură, trebuie să accepţi că există unele zone gri între voi, între lumile voastre. Şi că trebuie să ai răbdare, să încerci să îl înţelegi. Înţelegi?

Sorin Dincea

11.03.2007. 01:18

This article hasn't been commented yet.