Ba pe mine

Ajunul alegerilor pentru europarlamentare, 2007

Am găsit ieri în uşă o scrisoare de la preşedinte, nu ştiu cum o fi găsit căminul in care stau anul acesta. Şi nu doar atât, ci şi o vedere care a picat tocmai când am deschis uşa, supunându-mă unui mare risc de infarct la vederea bruscă a privirii încercănate a bravului conducător. A, am mai primit şi un ghid al alegatorului. Fetele din camera de lânga s-au bucurat cel mai mult de ghid: “Taci! că e bun că e mare cât masa, mancăm pe el.” Acum trei zile am primit, tot în complexul studentesc Timişoara un ceas de mână. “Votează Stolo!” – mi-a zis cel care mi l-a înmânat. Azi ceasul nu mai merge...măcar dacă mergea până maine seară...
PNL-ul împărţea umbrele pe stradă într-o zi, am văzut eu din tramvaiul 4, de pe scaunul meu rupt, prin geamul spoit de Dumnezeu-ştie-ce. Am primit şi de la PNL ceva – oferta de a mă înscrie în partid. M-am gândit eu bine...mai bine îmi ofereau un calendar.
Căutam într-o zi lista celor 13 partide candidate. Mă mai uitam aşa, de curiozitate, să văd personajele de pe listele fiecărui partid. La PNG-CD nu m-am uitat – mi-a fost teamă că voi găsi jucătorii de a la celesta echipă şi nu-mi place deloc fotbalul.

Am intrat şi eu în politică acum două săptămâni. Sunt student senator al unei universităţi din Timişoara. Ironic desigur, într-o zi un profesor mi-a zis: “ce eşti dumneata, senatorul melcilor?” Adică un mare melc? - m-am gândit eu făcând abstracţie de filmul lui Mircea Daneliuc... La cine să mă raportez? Dacă aveţi voi vreo idee, spuneţi-mi şi mie.

A, apropos, Vadim ce a împărţit anul acesta?

Magda Golenţeanu

Comments (1) 25.11.2007. 04:07

Ce mică-i vacanţa mare…

Ne întoarcem la şcoală, da. Au trecut cele trei luni de soare, au trecut dimineţile ce începeau la ora douăsprezece, au trecut serile mult lungite în noapte. Au trecut cele n ore petrecute în faţa TV-ului, au trecut grătarele la mama naiba, numai iarbă să fie în jur. Au trecut certurile cu babacii că ai venit târziu acasă, au trecut isteriile ce te apucau în gară aflând cât costă biletul de tren spre Mangalia, apoi microbuzul spre Vama Veche. A mai trecut o vacanţă. Încă una.

A început şcoala – şi pentru tine şi pentru prietenii tăi şi pentru cei trei iubiţi/iubite pe care i-ai avut consecutiv, in paralel, intercalat sau mai ştiu eu în ce mod… Gata cu distracţia de acum! Responsabilităţi te aşteaptă, multe, absurde, multe, plictisitoare, multe. Parcă prea multă seriozitate, domnule! Mi-am imaginat la un moment dat că, pe lângă frunzele ce cad, păsărelele ce pleacă în ţările calde, toamna la gâtul oamenilor încep să crească cravate şi papioane, iar în mâini diplomate care de care mai hidoase. Dar zău că aşa e! Pantalonii scurţi mi-au dispărut de pe spătarul scaunului pe care ii aruncam de fiecare dată, tricourile sunt deja puse la păstrare, chiar dacă afară încă nu e rece. Trebuie să mă îmbrac serios de acum! Sigur!

Că eşti la liceu şi rămâi la tine în oraş sau că eşti student şi pleci cine ştie prin ce colţ de ţară, oricum, ai o senzaţie ciudată, in pofida seriozităţii de te înconjoară. Simţi o incredibilă putere de a o lua de la capăt, de a repara lucruri sau de a greşi…iar – nu mai contează. Dar simţi o putere şi o incredibilă poftă de viaţă, contrară naturii ce amorţeşte in jurul tău. Te-ai gândit vreodată că apetitul de a trăi este constant în univers? Că primăvara, cu toată pofta de viaţă a naturii pe tine te apucă astenia, iar toamna, cu toată oboseala planetară tu ai un chef nebun de a trăi, tocmai prin prisma acestei constante pofte de viaţă?

Te trezeşti la 7.00 în fiecare dimineaţă, fugi după tramvai sau prin pasajele de metrou, ai teme…multe, lucrări de control, de laborator, parţiale, teze, seara eşti injectat cu somnolenţă amarnic justificată… te pui în pat…picioarele îţi sunt grele…nu poţi dormi…te gândeşti…la ziua de mâine, la cum să îl/o dai gata, la vacanţa de vară următoare când vei merge în Vamă…

Vara viitoare sigur mergi în Vamă!

Magda Golenţeanu

Comments (1) 17.09.2007. 01:06

Dorul de casa…

Nu ştiu… Vă aşteptaţi probabil ca editorialul acesta să fie despre codul portocaliu… sau roşu… sau roz… sau violet… sau ce culoare a avut el vara asta. Sau poate vă aşteptaţi să vă povestesc despre cum îşi petrec tinerii vara la mare sau la munte. Sau poate despre slujbele de vară. Nu pot să scriu despre niciunul din subiectele de mai sus. Pentru că actualmente nu mă interesează niciunul din ele. Deşi editorialul trebuie să se refere la evenimente actuale, vehiculate intens la TV sau in discuţiile sămânţarilor de la scara blocului, nu aş vrea să mai vorbesc şi eu despre funeraliile Prea Fericitului. Dar aş putea vorbi foarte bine despre viaţa tihnită, prea tihnită aş zice, în micile oraşe ale ţărişoarei noastre dragi.

Ne-am întors din Bucureşti, Timişoara sau Cluj în oraşele natale de 100.000 de locuitori (maxim), după o sesiune istovitoare, lungită pe ditamai luna iunie, împănată cu nopţi nedormite, petrecute în sălile de lectură ori la chefurile din căminele de poli. Am venit ACASĂ după ce ne-am planificat din martie să rămânem să lucrăm pe vară in marile oraşe. Cei deştepţi aşa au făcut. Au rămas. Ceilalţi au venit acasă. “Lasă, mamă, că o să tot lucrezi de acum încolo. Vino tu acasă, că doar o vacanţă mai ai şi apoi încep greutăţile.” La drept vorbind, aşa e! Parcă ai mai pierde şi tu vremea, te-ai trezi la 13.00, te-ai întâlni cu prietenii la o bere seara…

Fără gândacii din cămin şi paté-ul mâncat la micul-dejun, prânz şi cină părea să ne placă acasă. Serile la suc, cu zece oameni înghesuiţi la o masă de patru persoane, plimbările prin parcurile în care odinioară, în vremea liceului, ne relaxam în timpul orarului promiteau o vară liniştită, cu pace şi armonie… Dar pace şi armonie să îşi dorească un tânăr de 20 de ani? Se pare că nu… Zilele, serile au început să semene între ele…Da, ieşim şi seara asta in oraş… Unde mergem? Tot acolo! Cine vine? Aaa, tot noi...mda!

Şi te simţi ne-la-locul-tău! Inutil! Nu mai înveţi, nu mai lucrezi, nu mai… Dar cum de altă dată era aşa de bine aici? Nu, sigur e vina snobismului căpătat în capitală sau în banat! Asta trebuie să fie. Îţi suni colegii de facultate, întorşi acasă, în alte orăşele de provincie, ca şi tine. Îţi mărturisesc nemulţumirea lor – au încercat să se angajeze, dar nu sunt locuri de muncă, ies în fiecare seară în acelaşi loc, se stânjenesc să mai ceară bani părinţilor…Şi, în sinea ta râzi satisfăcut – nu eşti un ciudat, mai sunt si alţii.

Te gândeşti că în curând pleci la mare sau la munte. Numeri zilele, ştii că mai apoi timpul va trece mai repede. Cauţi de o jumătate de oră să cumperi o pâine. E 11.00 seara şi nici un magazin deschis. Te îndrepţi dezamăgit spre casă gândindu-te la cum va fii când va începe anul universitar – întâlnirea cu colegii, discipline noi, party cu 30 de oameni într-o cameră de 4 persoane, un job part-time pentru extra money, cafeaua în faţa căminului, 5 ore de somn pe noapte, dorul de casă. Mda, dorul de casă…

Magda Golenţeanu

Comments (0) 01.09.2007. 06:14

Chioru-i rege-n ţara orbilor…

Am făcut o şcoală
Nici măcar nasoală
N-aveam nici un gând să plec
Am votat schimbarea cu nădejde mare
Ş-am călcat şi eu pe bec.
Tot ce-i strâmb e drept,
Ce sa mai aştept?
Treaba-i naşpa rău de tot
Mă sufoc n-am aer,
M-au luat de fraier
Am fost bun numai la vot…

Mamă plec in Ameeeeeerica…

19 mai. Parcă era ceva azi. Nu mai ştiu. Vezi?! dacă mi-aş fi luat televizor în cameră şi nişte timp liber în sticlă de 2,5 litri la preţ de 2 sigur aş fi ştiut! Ah, să o sun pe mama. Oare s-a trezit? “Alo, mama? Te-ai trezit? Ai şi venit? Iărăşi te-ai certat cu vecinul Popescu?...mda, mda, vorbim mai târziu, numai ce m-am trezit, sunt adormită.” Deja a venit? De unde? S-a certat cu Popescu? Hmmm...asta se întâmplă foarte rar... o dată la patru ani, după ce îşi bea cafeaua, îşi pune hainele de sărbătoare şi merge la vot...apoi nu se mai dezlipeste de lângă televizor… Da, 19 mai – asta era. Tre’ să merg la vot. PRIMUL meu vot…

“Tu cu cine votezi?” Ştiam că nu e o idee bună să ies din casă. Mai am timp să mă decid, ce atâta grabă? Până la urmă, prea multe variante NU am. Alternativele? Unde sunt alternativele? Căci asta caut şi nu găsesc... Să dau acum în snobism, după părerea unora, şi să îmi amintesc zilele când urmăream CAP ŞI PAJURĂ, talk-show-ul lui Emil Hurezeanu şi Cristian Tudor Popescu la Realitatea TV. Zicea cândva C.T.P. –ul că după un tur de scrutin, uimit fiind de preferinţa tinerilor pentru o anumită personalitate - mai naţionalistă de fel, a adunat în aula magna a Politehnicii Bucureşti o mână de studenţi pentru a studia problema.

De ce? - a fost întrebarea. Păi dacă ieşea el preşedinte, ceream azil politic şi plecam în Germania. - a venit un raspuns. Interesant a fost răspunsul atunci, la fel îl găsesc şi acum... doar o temere am – că în caz de excepţie în loc să cer azil politic îmi iau fluieraşul şi plec în căutarea mioriţei tocmai în Pipera.
NU am votat încă, dar sigur o voi face!

Magda Golenţeanu

Comments (0) 19.05.2007. 21:56

Generaţia mileniului

Suntem numiţi “generaţia în blugi“, suntem acei adolescenţi independenţi, care nu mai vor să respecte nicio regulă, suntem proprii noştri duşmani, suntem ce sunt alţii. O generaţie de sacrificiu, un produs al societăţii care ne modelează după bunul plac, un rezultat al unor greşeli iremediabile, suntem tot noi, mai preocupaţi, mai stresaţi, mai interesaţi de câştig, mai dornici de faimă, atât de diferiţi de generaţiile trecute.

Teamă şi încredere, curaj şi speranţă, vise, idealuri, aspiraţii, iluzii, dezamăgire, deznădejde, durere, neînţelegere...ne caracterizează orice, de la micile dorinţe cu izul lor trecut al copilaşilor inocenţi ce eram, până la puternicile decăderi venite înainte de vreme. Mai neliniştiţi, mai bolnavi, mai “tehnologizaţi“, suntem noi, toţi, fiecare, mereu, întotdeauna.

Ne caracterizează plăcerea...o plăcere deosebită manifestată în aproape orice: plăcerea de a trăi sau de a face rău, plăcerea de a fi tu, întotdeauna, sau de a duce o viaţă copiată, lipsită de originalitate. Plăcerea de a fi mai buni, cât mai repede, cât mai uşor...de a fi deasupra tuturor, de a fi acolo unde alţii nu au ajuns, sau tocmai unde au ajuns şi alţii, pentru a fi siguri că ne vom bucura de aceleaşi lucruri ca şi ei.

Ne caracterizează spontaneitatea: reacţionăm rapid, fără să ne gândim la ce urmează să se întâmple, acţionăm inconştient de urmări, ne comportăm ca şi cum nu am avea capacitatea de a ne judeca propriile fapte, spunem tot ce vrem oricând vrem, indiferent de persoana care se află lângă noi. Dar ne caracterizează şi teama...teama de a nu fi respinşi, de a fi neacceptaţi de cei din jur, teama de a încerca, teama de a nu greşii, teama de a pierde atunci când vrem să fim învingători.

Generaţia mileniului e caracterizată şi de o iremediabilă independenţă faţă de calculator...mai mult timp petrecut în faţa lui, mai multe jocuri sângeroase, mai multe crime la doar un click distanţă, mai multe nopţi nedormite din cauza internetului...oameni perfecţi în spatele unui nickname banal...falsitate, minciună, îndrăzneală peste limite...atunci când ai în faţă o tastatură poţi să spui orice şi poţi să devii oricine doreşti...calculatorul şi dependenţa noastră faţă de el ne strică din ce in ce mai mult. Totul poate fi găsit “on-line”,calculatorul devine ajutorul nostru principal. Iar noi trăim prin el ca şi cum o viaţă întreagă ar putea fi cuprinsă in acea cutie cu piese, fire, legături…

Calculatorului i se alătură telefonul mobil, fără de care cineva din “generaţia noastră“ ar putea fi considerat de modă veche…să fie cât mai mic, cât mai practic, cu cât mai multe funcţiuni...să fie al nostru, să ne mandrim cu el...

Suntem o generaţie a muzicii, trăim din textele pe care le cântă atâţia artişti, ascultăm atâtea versuri care ni se par că spun exact ce vrem noi să auzim...

Noi suntem aşa...mereu vom fi şi vom trăi diferit de toţi cei din jur care au fost sau care vor fi...generaţia mileniului...

Pietrăreanu Cristian

Comments (0) 27.04.2007. 15:49

Lăv iz in di er

(sau despre cadouri, iubire, cadouri din iubire şi iubire din cadouri)

Păi da, it iz in di er! Cred că acesta e motivul pentru care am răcit în asemenea hal. Bicăz ăv ză lăv!
Cum să nu fie dragostea la rang de cinste în numărul nostru primăvăratic? Tocmai ce scăparăm de Valentine’s Day şi Dragobete şi ne îndreptăm vertiginos spre 1 şi 8 Martie - alte motive şi momente de dragoste mustoasă şi debordantă.

(Am văzut de Valentine’s Day un amorez alergând de mama focului cu o pernă odios de roz,imensă, in formă de inimă. Oare o primise şi vroia sa scape repede de

Continue reading Comments (2) 11.03.2007. 00:22

Tineri, taste şi condei

Parcă îţi aminteşti cum te-ai trezit într-o dimineaţă cu faţa la cearşaf. Îţi bubuiau timpanele de mizeria sonoră a nu-ştiu-cărui vecin. Te enerva, te agasa, dar degeaba…Cui sa te plângi? Celui care nu te aude? Căci nu e surd mai surd decât cel care nu vrea să audă…Ţi-ai scrie în frunte nemulţumirea şi ai ieşi aşa, de nebun, pe stradă!

Parcă îmi amintesc şi acum literele mari, de un portocaliu scabros ce se înşirau anapoda pe tricoul de un verde absurd, al unui tip “muşchiulos" - the greatest gigolo. Mă enerva, mă agasa, dar degeaba… Cui sa mă plâng? Celui care nu vede? Căci nu e orb mai orb decât cel care nu vrea să vadă…Mi-aş scrie în frunte nemulţumirea şi aş ieşi aşa, de nebună, pe stradă!

Parcă îşi aminteşte încleştarea buzelor, a dinţilor, contracţia limbii, a muşchilor mimicii, când nu a putut ţipa la pântecosul ce era sa-l lovească cu WMB-ul pe trecerea de pietoni. Îl enerva, îl agasa, dar degeaba… Cine să se plângă? Cel care nu vorbeşte? Căci nu e mut mai mut decât cel care nu vrea sa vorbească… Acum şi-ar scrie în frunte nemulţumirea şi ar ieşi aşa, de nebun, pe stradă!

Parcă aţi auzit că există un loc real, virtual, bi sau tridimensional (ce mai contează?!) unde să te faci văzut, auzit, unde să vorbeşti despre tine, despre alţii, despre ce îţi place, displace, ţi-e indiferent, te incită, te aprinde nervos sau organic, îţi arde neuronii până la cenuşă inutilă, îţi reface sau nu cheful de viaţă!

Parcă era pentru tineri. Şi tu eşti tânăr, ai mai puţin de 80 de ani!

Parcă era ceva bătut pătimaş din taste, căci hârtia nu mai e un trend(de parca ţi-ar mai păsa de modă intr-un continuu haos?!)!

Parcă trebuia sa ai condei, nu neapărat să ai talent, dar să ai ceva de spus si curajul de a spune!

Parcă ai nimerit unde trebuia…Da, aici e locul unde nimeni nu e surd, nici mut, nici orb…E o altfel de revistă - despre tine, pentru tine, scrisă de tine!

Parcă îţi vine să mai citeşti!...

Magda Golenţeanu

Comments (8) 01.02.2007. 17:41